Diferentele dintre: domeniu, hosting si website - Gazduire Web - Servere Dedicate - Colocare - VPS - Servere Dedicate Germania
Diferentele dintre: domeniu, hosting si website

Diferentele dintre: domeniu, hosting si website

O mare parte a populatiei inca nu este la curent cu anumite denumiri din domeniul online, precum nici nu fac diferenta dintre acestea, pentru simplul motiv ca, pana acum, nu i-a interesat. Au o afacere offline care le merge foarte bine, insa au auzit ca, prin simpla prezenta in mediul online, cifra de afaceri le poate creste considerabil. Cum sa ajunga insa acolo, inainte de a face diferenta dintre niste denumiri care reprezinta, fiecare, altceva? Si fara de care, una fara alta, nu poate exista online?

De exemplu, atunci cand ai un website online, utilizatorii se folosesc de  numele de domeniu pentru a accesa site-ul. Mai departe, cand utilizatorii introduc numele de domeniu intr-un browser si apasa enter, domeniul se transforma intr-o adresa IP a serverului de hosting, formata din numere si serverul iti transmite inapoi informatiile stocate ale website-ului. Asadar, fara aceste 3 elemente, domeniu, hosting si fisierele unui website, nu poti avea un site online.

Numele de domeniu

Computerele functioneaza intre ele prin adrese Ip, formate din numere. De fapt, fiecare nume de domeniu, format din litere, se transforma intr-o adresa Ip. Este ca si cum ai apela numarul de telefon al unei persoane dar, in loc de numar, pentru a fi mai usor de retinut, se folosesc litere pentru numele domeniilor. De exemplu, hostmgs.com este un domeniu. Cum ar fi ca utilizatorii, in loc de a retine hostmgs.com, sa retina adresa Ip 121.426.789.121 ? Ar fi greu de retinut. Pentru a fi functional, fiecare domeniu are nevoie de un hosting pe un server.

Pentru a inregistra un domeniu, apelati la registrarii autorizati. In primul rand trebuie sa fie un nume usor de retinut si sa fie disponibil. pe urma, va alegeti extensia domeniului, in functie de publicul tinta la care va adresati: .ro,.com, .org, .eu, .business, .shop, .photo etc. Puteti gasi mai multe informatii despre numele de domeniu si de ce este important sa detii cel putin unul care reprezita brandul afacerii, cine este autoritatea nationala si mondiala care le controleaza, despre istoricul acestora si cand au aparut prima data in lume.

Serverele de hosting

Cand spuneti hosting sau webhosting, va puteti gandi ca la un spatiu inchiriat pe un calculator, pentru care platiti un abonament lunar, pentru ca site-ul sa functioneze si sa existe pe internet. Ganditi-va astfel unui spatiu inchiriat pentru un magazin: spatiul reprezinta doar camera – fara rafturi pentru produse, fara produse sau continut – acestea reprezinta, de fapt, fisierele site-ului. Dar, asta nu este o situatie ingrijoratoare, deaorece, in zilele noastre, majoritatea companiilor de hosting ofera panou de control cPanel, de unde se poate instala printr-un simplu click o aplicatie din Softaculous pentru crearea unui website.

Concret, fara un serviciu de hosting, numele de domeniu nu functioneaza; e ca si cum ai avea un numar de telefon pe care nu il poti folosi pentru a apela sau primi apeluri, deci nu ai un spatiu unde sa depozitezi fisierele website-ului.

Fisierele website-ului

Fisierele website-ului reprezinta continutul acestuia, tot ce utilizatorii vad pe website-ul tau atunci cand il acceseaza. Acestea pot fi de la produse, poze, text etc. Aceste fisiere sunt ca oricare altele pe care le folosesti, precum .jpg pentru poze, .mp3 pentru muzica. Fisierele unui site insa mai sunt si de tipul .php sau .html, in functie de scriptul paginilor respective.

Prin urmare, atunci cand un utilizator introduce in browser numele de domeniu, comanda se trimite catre serverul de hosting, care citeste fisierele website-ului si le transmite inapoi utilizatorului. Asadar, unul fara altul nu pot fi online: pentru a detine un site, aveti nevoie de toate aceste 3 elemente.

Asadar, daca iti doresti sa detii primul website, primul pas este sa inregistrezi un domeniu si sa achizitionezi un pachet de gazduire. Daca nu te descurci cu crearea website-ului, apeleaza la un profesionist in webdesign pentru a avea exact website-ul dorit.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

imagine exemplu
EnglishItalianRomanian